10 persoane reținute de polițiștii din Călărași în urma a 12 percheziții domiciliare la locuințele unor persoane bănuite de proxenetism.  În data de 03 iunie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, au efectuat 12 percheziții domiciliare pe raza județului Călărași, la locuințele unor persoane bănuite de proxenetism.

Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada august 2019 – până în prezent, cei în cauză ar fi racolat mai multe tinere prin metoda ”loverboy”, pe care ulterior le-ar fi exploatat sexual pe raza județului Călărași, obținând astfel bani.

Au fost puse în aplicare 10 mandate de aducere, persoanele în cauză fiind audiate la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași.

Față de zece persoane s-a dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, urmând să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

La activități au participat polițiști din cadrul structurilor de investigații criminale, investigarea criminalității economice, ordine publică, arme, explozivi și substanțe periculoase, criminalistică și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și jandarmi.

Articolul precedentA început reabilitarea fostei Biblioteci Județene Călărași
Articolul următor100% TU DECIZI! Victor Ponta, premierul copy-paste la virgulă. Sinuciderea care-i dă fiori