Peste 1.000 de persoane legitimate, 110 societăți comerciale și 456 de mijloace de transport verificate în ultimele 24 de ore, de autorități pentru prevenirea răspândirii și limitarea infectării cu noul coronavirus, în județul Călărași.

Marți, 17 noiembrie., polițiștii alături de reprezentanți ai unor instituții de aplicare a legii din județul Călărași, au continuat acțiunile în sistem integrat, în zonele publice aglomerate, în trafic, precum și în mijloacele de transport și cele de transport în comun, pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19.

În cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele 24 de ore, echipele mixte au acționat integrat, au legitimat 1.041 de persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 110 societăți comerciale și 456 de mijloace de transport, din care 292 de mijloace de transport public în comun.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 217 sancțiuni contravenționale, 182 fiind pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

 

Sursa: Realitatea de Calarasi

Articolul precedent100% TU DECIZI! Gabriela Podașcă, rețeta secretă către un post de demnitar
Articolul următorŞase decese asociate COVID-19, în ultimele 24 de ore