În perioada 16-25 septembrie 2019 s-a desfășurat a doua etapă a campaniei naționale privind verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind timpul de muncă și timpul de odihnă și verificarea modului în care se respectă dispozițiile legale în domeniul securității și sănătății în muncă și a relațiilor de muncă pentru lucrătorii din cadrul unităților care au ca obiect de activitate fabricarea produselor textile, confecții, pielărie și încălțăminte.

Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă din Călărași, în cadrul campaniei au fost controlați un număr de 12 angajatori, la care, în urma verificărilor efectuate au fost constatate 12 neconformități în domeniul relațiilor de muncă și 23 de neconformități în domeniul securității și sănătății în muncă, pentru care au fost dispuse măsuri de remediere cu termene precizate, fiind aplicate 24 de sancțiuni contravenționale.

Articolul precedentEcaterina Andronescu: PSD s-a născut ca partid de guvernare, n-a știut să facă opoziție
Articolul următorA fost semnat contractul pentru înființarea unui Centru educativ în cartierul Livada din municipiul Călărași