22 de tone tutun vrac, aproape o tonă de tutun prelucrat, mai multe dispozitive de prelucrare tutun, zeci de aparate de injectat tutun și instalații artizanale au fost ridicate depolițiștii de investigare a criminalității economice, în urma activităților investigative de ieri.

În cursul zilei de ieri, 1 octombrie a.c., polițiștii de investigare a criminalității economice, sub coordonarea direcției de profil din cadrul I.G.P.R. și conducerea procurorilor de caz, au efectuat 69 de percheziții domiciliare, pe raza municipiului București și a județelor Călărași, Ilfov, Ialomița, Prahova, la locuințele unor persoane bănuite de comercializarea ilegală de tutun, precum și la depozite şi la oficii poştale utilizate pentru livrarea tutunului prelucrat.

Activitățile s-au desfășurat în 4 dosare penale instrumentate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Călărași, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița.

În urma activităților, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 855 kg de tutun prelucrat, 22 de tone de tutun vrac, 13 dispozitive de prelucrare a tutunului, 24 de aparate de injectat tutun, 34 de instalații artizanale, 17.000 de tuburi goale de țigarete, 750 de mandate poștale,  148.000 de lei, 1.400 de euro, mai multe înscrisuri, facturi fiscale, agende și cartele S.I.M.

În prezent, cercetările continuă pentru stabilirea și tragerea la răspundere a persoanelor implicate, activitățile fiind efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița.

Reamintim că, în cadrul Strategiei Naționale de Ordine și Siguranță Publică 2015 – 2020, combaterea comerțului ilegal cu produse accizabile a devenit prioritate la nivel național din cauza pericolului pe care îl constituie pentru bugetul de stat.

Articolul precedentProducţia industrială realizată în luna iulie 2019 a înregistrat o creştere cu 56,0% comparativ cu luna precedentă
Articolul următorCreștere de 41% a numărului de turiști cazați în Călărași în luna iulie 2019 comparativ cu 2018