În acest weekend, polițiștii au aplicat 235 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 562.000 de lei, persoanelor care nu au respectat prevederile privind restricționarea circulației.

Peste 200 de polițiști au acționat, la nivelul județului Călărași, pentru aplicarea măsurilor stabilite prin ordonanțele militare adoptate, precum și pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.

Au fost organizate 2acțiuni și s-a intervenit la 166 de evenimente, dintre care 149 au fost sesizate prin 112.

Ca urmare a activităților desfășurate, polițiștii au constatat 25 de infracțiuni, 2 persoane au fost surprinse în flagrant, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 4 măsuri preventive.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat  316 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 581.000 lei, dintre acestea 235 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu au respectat prevederile privind restricționarea circulației.

De asemenea, au fost efectuate 3.138 de verificări la persoanele aflate în izolare sau carantină.

Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 2 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice și au fost reținute 6 permise de conducere.

În misiunile lor, polițiștii au fost sprijiniți de jandarmi și polițiști locali.

Reamintim că dispozitivul de ordine și siguranță publică acționează pentru prevenirea și limitarea răspândirii noului Coronavirus (COVID 19), dar și pentru a preveni și combate ilegalitățile de orice fel.

Apelați 112 – Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență –  numai în cazuri de urgență, care necesită intervenția promptă a structurilor specializate pentru soluționarea acelui eveniment.

Articolul precedent5000 de teste rapide de diagnosticare COVID 19 au ajuns la Călărași
Articolul următorAstăzi, la sediul ADR Sud Muntenia, Primăria Călărași a semnat un nou contract de finanțare din fonduri europene