Astăzi, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Călăraşi a organizat Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţii promoţiei 2019, la sediul CRFPA Călărași precum și la sediul Agenției Locale Oltenița.

Pentru organizarea acestui eveniment au fost contactaţi 334 agenţi economici, care au oferit un număr de 116 locuri de muncă. Locurile au fost adresate persoanelor fără experiență în muncă, cele mai multe dintre acestea fiind disponibile în domenii de activitate precum: confecţii textile, alimentaţie publică, servicii și comerț, transporturi, precum și alte activități.

La cele două acţiuni au participat 24 agenți economici, 17 la bursa organizată în Călărași și 7  la bursa de la Oltenița.

Un număr de 82 absolvenți promoția 2019 au participat la cele două acțiuni (60 la Călărași și 22 la Oltenița), iar în urma desfăşurării interviurilor cu agenţii economici, 43 de tineri au fost selectaţi pentru a ocupa un loc de muncă, iar alți 2 au fost încadrați pe loc în meserii/ocupații precum: secretar economic, lucrător comercial, vânzător.

Persoanele participante la Bursă care nu dețineau nicio calificare au avut posibilitatea de a se înscrie la unul dintre programele de formare profesională oferite gratuit de AJOFM Călărași.

La acțiunea organizată la Călărași, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi prin Serviciul de Dezvoltare a Deprinderilor de Viață Independentă, a bifat acest eveniment prin prezența tinerilor proveniți din centrele de plasament. Aceștia au fost informați cu privire la serviciile oferite de AJOFM Călărași și CRFPA Călărași.

Articolul precedentDSVSA Călărași va demara campania de vaccinare antirabică la vulpi cu momeli vaccinale
Articolul următorDunărea Călărași dă piept cu liderul Ligii a 2-a, Turris Turnu Măgurele, sâmbătă de la ora 11.00