A murit Alexandru Arșinel. Actorul era de câteva luni în stare gravă. În urmă cu o săptămână, marele actor fusese internat de urgență la Spitalul Universitar.

Surse medicale indicau la vremea respectivă că actorul în vârstă de 83 de ani a ajuns la spital din cauza unor escare specifice celor care stau mult la pat, nefiind vorba despre o agravare a afecţiunii sale de bază.

”Nu este vorba despre o agravare a bolii de fond, ci doar despre aceste complicaţii la nivelul pielii”, au precizat sursele citate, adăugând că actorul va mai rămâne în spital pentru îngrijiri.

Luna trecută, Arșinel a fost internat la Institutul Clinic Fundeni, în secţia de ATI, din cauza mai multor probleme de sănătate.

Arşinel, fost director al Teatrului „Constantin Tănase”, a suferit un transplant de rinichi şi mai multe intervenţii la coloană. În 2017 a operat și pe cord, în urma unui infarct.

 

Articolul precedentBolnavii de cancer din România ar putea primi certificat de handicap direct la diagnosticare- Anunțul lui Marius Budăi
Articolul următorSorin Cîmpeanu: „Am decis, din proprie inițiativă, să demisionez din funcția de ministru al educației”