Pompierii militari din cadrul Secţiei de pompieri Lehliu Gară au intervenit rapid la locul accidentului cu o autospecială de descarcerare și o autospecială de prim ajutor SMURD, iar de la Detaşamentul Călăraşi s-a deplasat la intervenţie o autospecială transport personal şi victime multiple (A.T.P.M.V.). La locul accidentului au intervenit şi două ambulanţe S.A.J., care au preluat patru dintre victimele accidentului şi le-au transportat la Spitalul Judeţean Călăraşi.

În data de 26.01.2020, ora 23.45, două echipaje de intervenție din cadrul Secţiei de pompieri Lehliu Gară au fost solicitate prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă să intervină în localitatea Lupşanu, pe Drumul Judeţean 313, pentru acordarea primului ajutor în cazul a nouă persoane şi pentru asigurarea tuturor măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma producerii unui accident rutier, in care au fost implicate două autoturisme.

Paramedicii SMURD au acordat îngrijiri în cazul a patru persoane, toate de sex masculin, cu vârste cuprinse între 20 şi 25 de ani, care prezentau traumatisme minore, iar ulterior acestea au fost transportate la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Călăraşi.

Alte patru persoane au primit îngrijiri medicale şi au fost transportate la Spitalul Judeţean de urgenţă Călăraşi de către echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Doar una dintre cele nouă persoane implicate în acest accident rutier, care nu prezenta mărci traumatice, a dorit să rămână la locul intervenţiei, refuzând să fie examinată şi transportată la spital

Articolul precedent125,47 milioane lei este bugetul propus de Primăria Călărași pentru 2020
Articolul următorDunărea Călărași va disputa astăzi primul meci de verificare în Turcia