ADM Cares și Fundația World Vision România și-au unit forțele într-un nou proiect Agricultura 4.0 destinat liceelor agricole din județele Brăila, Călărași și Constanța. Proiectul face parte din programul „Creștem prin Educație Agricolă”, se va derula  pe o perioadă de patru luni și are ca obiectiv conectarea tinerilor din învățământul agricol românesc la Agricultura 4.0, pregătindu-i pentru soluțiile inovatoare cu care să facă față provocărilor viitorului.

Peste 100 de elevi și profesori din patru licee cu profil agricol din zona de sud a țării vor beneficia de program, după ce au câștigat granturi destinate achiziționării de echipamente moderne pentru pregătirea profesorilor și elevilor în noile meserii din agribusiness care implică utilizarea tehnologiilor digitale. Bugetul total al proiectului se ridică la 20.000 de euro.  

Cele patru licee cu profil agricol căștigătoare de granturi sunt: Liceul Tehnologic „Gheorghe K. Constantinescu” din Brăila, Liceul Agricol „Sandu Aldea” din Călărași, Liceul Tehnologic Nr. 1 din Fundulea și Liceul Tehnologic „Pontica” din Constanța.

Finanțarea va acoperi dotarea liceelor selectate cu echipamente care familiarizează elevii cu utilizarea noilor tehnologii în agricultura modernă, cum ar fi stații meteo digitale, drone agricole, aparate Greentest pentru detectarea nivelul de nitrați și radiații din fructe, legume și carne, sisteme de cultivare inteligentă hidroponică, tablete, timere digitale pentru udare automată etc.

Programul include, de asemenea, module de training pentru profesori și pachetul educațional „Călătorie spre anul 2050”, cu o serie de 12 lecții interactive cu materiale suport asociate (video, animații, fișe, grile de evaluare etc.), realizate de experți internaționali în educație agricolă care pregătesc viitorii profesioniști pentru a patra revoluție în agricultură – Agricultura 4.0. Aceasta folosește tehnologiile de vârf, cum ar fi senzorii, roboții, sateliții și dronele pentru a genera și procesa volumul uriaș de date devenit accesibil prin utilizarea de dispozitive mobile și diverse platforme. Analiza acestor date conduce la luarea celor mai bune decizii în locul și la timpul potrivit, crescând semnificativ eficiența activităților agricole.

Crenguța Bărbosu, manager de program World Vision România punctează: „Programul Creștem prin Educație Agricolă pune la aceeași masă învățământul agricol cu noile tehnologii și mediul de business, pentru a susține performanța profesorilor și managerilor din licee. Împreună cu ei creștem reputația educației agricole, atât în rândul elevilor, cât și în rândul partenerilor privați. Sprijinim liceele agricole pentru ca acestea să ofere programe educaționale relevante pentru economia locală axate pe formarea viitorilor fermieri și întreprinzători mici și mijlocii din agricultură și să creeze modele de bună practică care pot fi extinse la nivelul țării.”

Programul implică și descoperirea de către elevi a ceea ce se întâmplă concret în teren, prin vizite la fermele din zonă, prin discuții pe cazuistică reală cu fermierii și contactul direct cu meseriile agricole. Elevii și profesorii vor efectua, de asemenea, vizite la silozurile operate de ADM, unde vor descoperi o etapă din „drumul pâinii”, vor vedea cum sunt analizate, depozitate și comercializate cerealele și ce înseamnă meseria de trader de cereale sau ce alte meserii le sunt accesibile ca viitori profesioniști în agribusiness, prin discuții directe cu specialiștii ADM și făcând diverse teste de laborator.

Anton Povkhan, General Manager ADM România: „Ne-am implicat în acest program cu încrederea că putem ajuta tinerii profesioniști din comunitatea locală să înțeleagă mai bine ce oportunități li se deschid în domeniul agribusiness și ce importantă este contribuția noastră în procesul de asigurare a hranei oamenilor și animalelor. Să privim spre viitor și să găsim soluții inovatoare este chiar în ADN-ul ADM, de aceea susținem acest program de conectare la Agricultura 4.0 a tinerilor din învățământul agricol din România”. 

Programul „Creștem prin Educație Agricolă” a fost lansat în anul 2015 de Fundația World Vision România, împreună cu alte patru organizații și se adresează celor 59 de licee cu profil agricol din țară.

Imagine

Articolul precedentCum să te menții în formă chiar și după 50 de ani. Ce exerciții trebuie să faci
Articolul următorMedicii rup tăcerea! Care e “cea mai mare dependență”, mai grea decât cea de țigări sau de alcool