Numărul cazurilor de COVID crește alarmant în țara noastră, iar de săptămâna viitoare se revine la raportarea zilnică. Este anunțul făcut de Ministerul Sănătății. Mai mult, direcțiile de sănătate publică au cerut spitalelor să reactiveze planurile pentru COVID.

Într-o singură săptămână numărul cazurilor s-a dublat și au fost înregistrate aproape opt mii de infectări.

În cursul zilei de luni va fi prezentat buletinul COVID săptămânal, iar de marţi se va reveni la raportarea zilnică a cazurilor, au precizat reprezentanţii MS.

În urmă cu o lună, Ministerul Sănătăţii a renunțat la raportarea zilnic, in favoarea unei prezentări săptămânale a evoluției cazurile noi de COVID, internările şi decesele. În intervalul 27 iunie – 3 iulie au fost înregistrate 7.726 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2. 1.307 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila estimează că vom depăși, din nou, pragul de 10 mii de infectări pe zi, iar vârful ar putea fi chiar la jumătatea lunii august. Deja, unitățile medicale au început să extindă secțiile COVID, iar autoritățile recomandă purtarea măștii de protecție în spațiile închise.
Articolul precedentFOTO Aventură, veselie, bălăceală și atracții provocatoare la Eforie Aqua Park
Articolul următorPământul după un RĂZBOI NUCLEAR. Pentru EUROPA ar putea fi finalul – scenariile savanților