Compania Pfizer a decis retragerea unor medicamente pentru hipertensiune arterială ce erau vândute sub trei denumiri. Distribuitorii şi vânzătorii ar trebui să înceteze utilizarea şi distribuirea şi să pună imediat în carantină produsul.

Accuretic şi cele două versiuni generice ale sale distribuite de Greenstone – comprimatele quinapril şi hidroclorotiazidă şi comprimatele quinapril HCI/hidroclorotiazidă – fac obiectul retragerii.

Medicamentele tratează hipertensiunea arterială, care creşte riscul de potenţiale evenimente cardiovasculare periculoase, cum ar fi accidentul vascular cerebral.

Retragerea este voluntară şi are în vedere tabletele care conţin niveluri mai mari de nitrozamine, care prezintă un risc de cancer, deşi Pfizer a spus într-un comunicat de presă că „nu există niciun risc imediat pentru pacienţii care iau acest medicament”.

„Nitrozaminele sunt comune în apă şi alimente, inclusiv în carnea crudă şi cea la grătar, lactate şi legume. Toată lumea este expusă la un anumit nivel de nitrozamine. Aceste impurităţi pot creşte riscul de cancer dacă oamenii sunt expuşi la ele peste niveluri acceptabile pe perioade lungi de timp”, a precizat Pfizer, în comunicat.

Nitrozaminele pot fi introduse neintenţionat atunci când anumite reacţii chimice sunt utilizate în producţia de medicamente. Compania a spus că nu cunoaşte niciun raport privind efectele adverse rezultate din utilizarea medicamentului şi a adăugat că produsele au un profil de siguranţă stabilit de peste 20 de ani, potrivit comunicatului.

Distribuitorii şi vânzătorii ar trebui să înceteze utilizarea şi distribuirea şi să „pună imediat în carantină produsul”, se spune în comunicat. Pfizer a recomandat ca pacienţii care iau medicamentul să se consulte cu medicul lor cu privire la opţiunile alternative de tratament.

Articolul precedentPreședintele Iohannis și premierul Ciucă participă la summitul extraordinar al NATO – Discuții despre agresiunea militară „ilegală” a Rusiei
Articolul următorIohannis, la summitul NATO: S-a stabilit ca grupul de luptă NATO să aibă o bază la noi în țară. Românii sunt în siguranță