În perioada 22-25 august, a.c,  jandarmii călărășeni au constatat o infracțiune și au aplicat 18 sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 8.000 lei, cu ocazia asigurării măsurilor de ordine și siguranță publică la Târgul de Vară (Bâlciul anual), organizat în municipiul Oltenița.

Majoritatea contravențiilor au fost aplicate pentru adresarea de injurii sau expresii jignitoare, refuz de legitimare, participarea la scandal, cinci dintre sancțiuni fiind pentru efectuarea de activităţi de comerţ cu bunuri a căror provenienţă nu a putut fi dovedită, în condiţiile legii.

Sâmbătă, 24 august, a.c., în jurul orei 19.45, în timp ce patrulau în zona de desfășurare a Bâlciului anual, jandarmii au obsevat un bărbat, aflat în stare de ebrietate, care încerca să-și facă loc prin mulțime agitând în fața celor prezenți o toporișcă, creând astfel panică celor din jur.

Bărbatul în vârstă de 63 ani, din Oltenița, a fost imobilizat de jandarmi, pe numele acestuia fiind întocmite actele de sesizare penală pentru infracțiunea de „port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase” în locuri special amenajate și autorizate pentru distracție ori agrement.

Articolul precedentPrimăria Municipiului Călărași face precizări legate de lucrările la drumul de acces din incinta Siderca (DJ 306A)
Articolul următorPesta porcină africană confirmată la o fermă din municipiul Călărași