Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, și fostul secretar de stat în același minister, Andreea Moldovan, susțin o conferință de presă la două zile după ce au fost demiși din funcție.

Referitor la ordinul prin care era modificată formula de calcul a incidenței, Andreea Moldovan a precizat: ”Menționez că discutarea ordinelor s-a făcut în două zile, la ministerul Sănătății, cu reprezentanți de la INSP, ai DSU, iar din partea noastră au fost doi epidemiologi. Forma finală a fost forma agreată de toată lumea la minister, iar ulterior în grupul tehnico-științific. Nu am lucrat de capul meu”.

Principalele declarații ale fostului secretar de stat în Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan:

  • Mandat scurt, dar plin de experiențe, din care am învățat extrem de multe.
  • Am venit în echipă la solicitarea domnului Voiculescu, știam că are planuri și gânduri bune pentru acest sistem sanitar. Am apreciat că nu am fost condiționată din punct de vedere politic, lucru care a fost pentru mine garanția că voi face ceea ce este corect medical. 
  • Am putut să vin cu problemele pe care le cunoșteam foarte bine și să încerc să le rezolv. Știu să comunic cu colegii din țară. Am știut ce se întâmplă, vorbeam constant cu ei. Acele ecouri, discuții și noaptea, cu colegii de la spitalele Covid, cu asistentele din școli, ambulanțieri, directori DSP, au reprezentat căi pentru a ști exact ce se întâmplă.
  • Am vrut să nu ținem cont doar de pandemie. Există și pacienții cu afecțiuni cronice, am vrut să le oferim o îngrijire corespunzătoare, prin fostul ordin 555.
  • Am regretul mare că mai erau niște ordine lucrate și încă neaprobate, unul reglementa activitatea de curățenie în spitale. Trebuia să iasă ieri, am dorința ca noii colegi să îl ducă mai departe.
  • Menționez că discutarea ordinului privind incidența epidemică s-a făcut în două zile, la ministerul Sănătății, cu reprezentanți de la INSP și DSU, iar din partea noastră au fost doi epidemiologi. Forma finală a fost forma agreată de toată lumea la minister, iar ulterior în grupul tehnico-științific. Nu am lucrat de capul meu.
  • Ultima rugăminte pentru presă: ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă a fost o abordare greșită, conta mesajului transmis mai departe. Toți trebuie să fim deschiși și să prezentăm adevărul, bun sau rău, cum este.

Sursa: BIZIDAY

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 189. Calul de dar nu se caută la dinți
Articolul următorGuvernul alocă 15 milioane de lei în 2021 pentru programul de susținere a producției de usturoi