Pompierii militari din cadrul Secţiei de pompieri Lehliu Gară au acţionat cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, timp de 25 de minute pentru lichidarea incendiului ce a cuprins un autotren în comuna Ileana. Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost posibil din cauza unui scurt circuit electric produs la nivelul instalaţiei electrice a capului tractor al autotrenului.

La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta foarte violent, cu flacără deschisă şi cu degajare de fum dens la nivelul cauciucurilor din faţă ale autovehiculului, cât şi la nivelul cabinei, existând risc de extindere a arderii şi la rezervor şi la celelalte componente din partea din spate a vehiculului.

Pompierii militari din cadrul Secţiei de pompieri Lehliu Gară s-au deplasat rapid la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ 25 de minute, reuşind să stingă incendiul în limitele găsite.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost posibil din cauza unui scurt circuit electric produs la nivelul instalaţiei electrice a capului tractor al autotrenului.

Pompierii militari din Lehliu Gară au reuşit să lichideze incendiul în limitele găsite, fiind astfel salvate bunuri materiale în valoare de aproximativ 100.000 de lei.

Articolul precedentOrban, atac dur la adresa PSD, după adoptarea tacită a autonomiei Ținutului Secuiesc, în Camera Deputaților
Articolul următorIncendiu de vegetație uscată în comuna Lupşanu, satul Plevna