Doi bărbați,din Șoldanu, respectiv Budești, condamnați pentru trafic de persoane au fost duși la penitenciar de polițiștii călărășeni

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și ai Poliției Orașului Budești, cu sprijinul  luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de instanță, pe numele unui bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Șoldanu, județul Călărași, condamnat la 5 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

De asemenea, polițiștii au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de instanță, pe numele unui bărbat în vârstă de 35 de ani, din Budești, județul Călărași, condamnată la 9 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

Sursa: Realitatea de Calarasi

Articolul precedentCifre sumbre. Valeriu Gheorghiță: La jumătatea lunii septembrie am putea avea peste 1.500 de cazuri de COVID pe zi
Articolul următorLa 17 ani s-a ales cu dosar penal