În perioada 31 iulie – 2 august, pompierii militari din 4 județe vor participa la cea de a treia etapă zonală a concursurilor profesioniste ISU – Cupa Pavel Zăgănescu, organizată la Călărași.

La această etapă vor participa servicii profesioniste pentru situaţii de urgenţă din județele Ialomița, Tulcea, Constanța și Călărași, concursul fiind cu tematică specifică serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă, având caracter tehnico-aplicativ şi sportiv.

Întrecerea constă în parcurgerea a patru probe: Scara de fereastră – 8 concurenti, „Pista cu obstacole pe 100 metri – 8 concurenți, Ştafeta 4 x 100 metri – 2 echipe cu câte 4 concurenți și realizarea dispozitivul de intervenţie la motopompă – 7 concurenți și se va desfășura în incinta Stadionului Municipal „Ion Comșa” din Călăraşi, în zilele de 1 și 2 august, începând cu ora 08.00.

Pe parcursul acestor manifestări se au în vedere următoarele: dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, evaluarea nivelului de pregătire, a capacităţii de intervenţie şi popularizarea în rândul cetăţenilor, a unor aspecte specifice activităţilor desfăşurate de către serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă.

Competiţia este organizată de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al Judeţului Călărași.

Lotul câştigător al acestei etape va participa la etapa finală, care va fi organizată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgentă și Inspectoratul pentru Situații de Urgentă al Județului Bacău.

Câștigătorii etapei finale vor primi cupa transmisibilă „Căpitan Pavel Zărnescu”.

Alături de cei implicați în desfășurarea acestei competiții, sunt asteptați reprezentanți și elevi ai instituțiilor de învătământ, cât și alți doritori să asiste la desfașurarea acestui concurs, cu și despre pompierii militari profesionisti, mesajul fiind – „și tu poți fii unul dintre noi”

Articolul precedent586 de vehicule verificate și 118 sancțiuni aplicate în cadrul acțiunii Truck&Bus
Articolul următorPrimăria Călărași va demara în perioada următoare mai multe investiții în cartierul Măgureni