Astăzi este prăznuit Sfântul Mucenic Laurențiu Arhidiaconul.

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește în fiecare an, pe data de 10 august, pe Sfântul Mucenic Laurențiu Arhidiaconul, cunoscut în tradiția pentru credința de neclintit, dar și pentru milostenia arătată față de cei sărăci sau pentru tămăduirea bolilor. 

Cine a fost Sfântul Mucenic Laurențiu Arhidiaconul

Sfântul Mucenic Laurențiu Arhidiaconul a fost unul dintre oamenii de încredere ai papei Sixt. Atunci când papa este nevoit să renunțe la funcția sa, Arhidiaconul Laurențiu își dorește să îi fie alături și să se predea împăratului. Papa Sixt i-a dat toată averea Sfântul Mucenic, iar rolul său era de a o împărți celor sărăci.

În tradiția creștină, se spune că Arhidiaconul Laurențiu nu și-a oprit nimic din bunuri pentru el, ci i-a ajutat pe cei aflați în suferință. Despre sfântul prăznuit astăzi se spune că a vindecat o văduvă și i-a redat vederea unui orb, cu ajutorul rugăciunilor.

După ce a împărțit averea oamenilor, Arhidiaconul Laurențiu s-a întors la papa Sixt. Atunci când împăratul află de bunurile sale, își dorește ca restul averii să îi revină lui.

Cum Sfântul Mucenic nu a spus unde se află celelalte bunuri, este întemnițat. Nici închisoarea nu l-a oprit să facă minuni și ajunge să boteze un bărbat orb. Ulterior, din ordinul împăratului, este ars, dar nici atunci nu a uitat de credința în Dumnezeu.

Astăzi, mai sunt pomeniți și:

  • Sfântul Iron, filosoful;
  • Șase sfinți Mucenici care au murit în Vizie.

Rugăciunea către sfântul prăznuit astăzi

Glasul al 4-lea

Mucenicul Tău, Doamne, Laurențiu, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Glasul al 2-lea

Cele de sus căutând de tot necazul ne izbăvim, de Dumnezeu Născătoare

Cu Foc Dumnezeiesc aprinzându-ți inima ta, focul patimilor până la sfârșit în cenușă l-ai întors, întărirea pătimitorilor, de Dumnezeu purtătorule, Mucenice Laurențiu. și în chinuri fiind, ai strigat cu credință: nimeni nu mă va despărți pe mine de dragostea lui Hristos.

Sursă: Doxologia.ro

Articolul precedentGuvernul nu mai are bani pentru compensarea facturilor. Ce vor face românii la iarnă
Articolul următorPatru ani de la protestele din 10 august 2018. Ciucă: Cei vinovaţi de exces sau abuz în exercitarea atribuţiilor trebuie să fie traşi la răspundere