Sub egida campaniei „10 pentru siguranță”, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași s–au întâlnit, pe parcursul ultimelor 2 săptămâni, cu mii de copii din grădinițe, școli și licee, pentru a le împărtăși din experiența lor și a-i ajuta cu recomandări preventive.

Campania de informare și prevenire „10 pentru siguranță” a fost derulată în unitățile de învățământ preuniversitar, atât în mediul urban, cât și rural.

Astfel, pe parcursul a două săptămâni (7 – 20 septembrie 2019), Poliția Română a fost alături de celelalte structuri angrenate în campania menită siguranței copiilor.

Efortul de informare și prevenire a faptelor antisociale în școli s-a materializat prin derularea de activități, prin care elevii au putut afla cum să acționeze atunci când sunt puși în situații dificile pe stradă, la școală, când sunt singuri acasă sau folosesc internetul.

Mesajele polițiștilor au ajuns la aproximativ 1.000 de elevi, părinți și profesori.

„Lecțiile de siguranță” au fost interactive, recomandările făcute celor mici fiind transmise într-o manieră mai puțin formală, prin joc, aplicații practice și metode interactive.

Printre temele abordate au fost protejarea patrimoniului, educațiașisiguranța rutieră, violențaşcolară, absenteismul, abandonul şcolar, violenţa domestică, siguranţa pe internet, efectele consumului de droguri, dispariţiile de minori, traficul de persoane, răspunderea penală la minori sau cariera de poliţist.

Temele de prevenire și informare au fost adaptate pentru fiecare grup de copii, în funcție de vârstă și subiecte de interes pentru cei mici.

Atenția și acțiunile polițiștilor se îndreaptă, în continuare, spre elevi, părinți și cadre didactice, iar pentru atingerea obiectivelor vom continua colaborarea cu alte instituții și autorități, astfel că activități de acest fel vom derula pe întreg parcursul anului școlar.

„Protecția și securitatea nu se întâmplă din senin, ele sunt rezultatul unui consens colectiv și al implicării civice. Le datorăm copiilor noștri o viață fără violență și fără frică.” – Nelson Mandela

Articolul precedentPeste 450 de intervenții și 748 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști săptămâna trecută
Articolul următorCetățean străin, fără drept de ședere, depistat pe raza Județului Călărași