Locuitorii din Viena, precum şi cei din regiunile Austria Inferioară şi Burgenland, unde varianta britanică este cea mai răspândită, sunt îndemnaţi să rămână în casele lor între 1 aprilie şi 6 aprilie, a declarat ministrul Sănătăţii, Rudolf Anschober.

La fel ca cele trei închideri anterioare, va fi totuşi posibil ca oamenii să iasă la cumpărături, exerciţii fizice şi alte motive urgente.  

Magazinele şi muzeele neesenţiale vor fi închise, în timp ce studenţii vor urma cursuri online în săptămâna următoare sărbătorilor pascale.  

Dincolo de aceaste reguli, obligaţia de a purta o mască FFP2, deja în vigoare în transportul public şi în magazine, va fi extinsă la toate spaţiile închise în prezenţa mai multor persoane.  

Testarea, pe care Austria o desfăşoară pe scară largă, va fi intensificată şi mai mult, la locurile de muncă şi la controalele de la frontieră.  

Pasionaţii de cumpărături vor trebui, de asemenea, să prezinte un test negativ la intrarea în magazine, aşa cum este deja cazul saloanelor de coafură, de înfrumuseţare şi de masaj.  

„Deocamdată nu s-a luat „nicio decizie fermă” cu privire la slujbele religioase, a declarat Ministrul Sănătății.

Sursa: Realitatea de Diaspora

Articolul precedentAmplă acțiune de control pe Valea Prahovei, în acest week-end
Articolul următorAmenzi de peste 60.000 lei în Călărași, în contextul pandemiei COVID-19