Social

Codul Rutier. O nouă categorie de polițiști va aplica AMENZI șoferilor – lista sancțiunilor

Polițiștii serviciului de Înmatriculări vor putea aplica amenzi șoferilor care nu-și preschimbă actele sau care nu-și radiază mașinile în termenul legal. Măsura este prevăzută într-un proiect de act normativ aflat în dezbatere publică. Obiectivul urmărit este de a armoniza cadrul legislativ privind circulația pe drumurile publice. Astfel, lucrătorii din cadrul serviciilor comunitare regim permise de conducere și înmatriculare vor putea constata și sancționa o serie de contravenții. 

Burse de 200 de lei lunar, acordate de CJ, pentru copiii cu cerințe educaționale...

Se vor acorda 62 de astfel de burse anual, inclusiv pe timpul vacanțelor

Pericol în trafic. Ilfovean prins băut la volan pe șoselele din Călărași

Dosar penal întocmit de polițiștii călărășeni pe numele unui ilfovean, prins băut la volan. 

Percheziții la comercianții de artificii și petarde de contrabandă

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au efectuat două percheziții domiciliare, la persoane bănuite că dețin și comercializează bunuri de natură pirotehnică. 24 de kilograme de articole pirotehnice au fost descoperite și ridicate în vederea confiscării.

Amenzi de 11.000 lei în Călărași, în contextul pandemiei COVID-19

În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, împreună cu reprezentanți ai celorlalte autorități cu atribuții în domeniu, au continuat acțiunile pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19.

Bătăuși săltați de polițiști

Trei tineri călărășeni au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe

Amețit la volan din cauza consumului de droguri, trezit de polițiști

Tânărul de 23 de ani din Independența s-a ales cu dosar penal

Apeluri de 970 milioane euro pentru sprijinul vârstnicilor, copiilor și persoanelor cu dizabilități, lansate...

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat luni, 20 martie 2023, faptul că persoanele vulnerabile vor beneficia de un pachet special de sprijin prin Programul Incluziune și Demnitate Socială, primele apeluri de proiecte urmând a fi deschise în trimestrul al doilea al acestui an. În total, în 2023 vor fi lansate prin acest program 10 apeluri în valoare totală de 970 milioane de euro, proiectele putând fi depuse de unitățile administrativ – teritoriale, grupurile de acțiune locală, furnizorii de servicii sociale, întreprinderi sociale sau administratori ai schemelor de antreprenoriat social.

Realitatea pe net. Invitatul primei ediții este dr. Raed Arafat, secretar de stat în...

De joi, începând cu ora 14:00, Mariana Zberianu vă așteaptă și pe realitatea.net, unde va găzdui o nouă emisiune - "Realitatea pe net"