Social

Călărășeni  amendaţi pentru că nu au purtat masca de protecție

 Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, la nivelul județului Călărași, au fost desfășurate în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și terase, acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea cetățenilor și pentru a nu permite desfășurarea unor activități care ar duce la creșterea numărului de infectări.

Activitate de prevenire destinată elevilor

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și Biroului Siguranță Școlară din cadrul  Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, împreună cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog au răspuns invitației Școlii Gimnaziale „Mircea Vodă” Călărași și au desfășurat o activitate pe linia prevenirii traficului de copii și a consumului de substanțe psihoactive.

Plase de pescuit confiscate de poliţiştii de frontieră călărăşeni

Un bărbat de 36 de ani din Dorobanțu este cercetat penal de polițiștii de frontieră.

Continuă acțiunule de verificare a respectării măsurilor impuse în contextual pandemiei

Polițiști, jandarmi și pompieri, împreună cu polițiști locali, au verifica pe 26 martie t 259 de societăți comerciale, 14 operatori economici, 599 de mijloace de transport persoane și 78 de obiective de interes, precum restaurante, terase, fast food-uri.

Poliţiştii continuă acţiunile de prevenire în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași continuă acțiunile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ.

Zeci de sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, la nivelul județului Călărași, au fost desfășurate în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și terase, acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea cetățenilor și pentru a nu permite desfășurarea unor activități care ar duce la creșterea numărului de infectări.

CĂLĂRAȘI. Profesor acuzat că agresează sexual minore

Un profesor din Călărași care oferea meditaţii este acuzat că a agresat sexual două minore. Fetele au povestit acasă cum individul le-a pipăit în zona intimă.

VIDEO Percheziții la traficanții de droguri. Flagrant delict în Călărași

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța - Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - S.T. Constanța, au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară, urmare a unei acțiuni de prindere în flagrant delict. Doi bărbați au fost reținuți.

Amenzi de peste 60.000 lei în Călărași, în contextul pandemiei COVID-19

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, la nivelul județului Călărași, au fost desfășurate în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și terase, acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea cetățenilor și pentru a nu permite desfășurarea unor activități care ar duce la creșterea numărului de infectări.

Peste 150 amenzi aplicate de poliţiştii călărășeni într-o singură zi

26 de acțiuni au fost desfășurate de personalul MAI, la nivelul județului Călărași, în contextul situației epidemiologice provocate de virusul SARS-CoV-2.