Astăzi, polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean Călărași au desfășurat o acțiune pentru prevenirea evenimentelor rutiere care se petrec în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.

Polițiștii de la transporturi, rutieră și ordine publică au desfășurat, timp de mai multe ore, activități la trecerile la nivel cu calea ferată fără bariere, cu scopul prevenirii accidentelor de circulație produse în zona acestora.

Activitatea are ca scop conștientizarea de către participanții la traficul rutier, în principal a conducătorilor auto, cu privire la riscurile la care se expun prin nerespectarea semnalizării rutiere și a obligațiilor care le revin în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, pentru prevenirea producerii acestor evenimente.

Polițiștii vă reamintesc prevederile legale referitor la trecerea la nivel cu calea ferată:

O.U.G. 195/2002R – Codul Rutier, prevede:

Art. 60. (1) Participanții la trafic trebuie să dea dovadă de prudență sporită la apropierea și traversarea liniilor de cale ferată curentă sau industrială, după caz.

H.G. 1391/2006 – Regulamentul de aplicare a Codului Rutier, prevede:

Art. 71. (1) Semnalizarea de interzicere a circulației rutiere se consideră realizată chiar și numai în una din următoarele situații :

  1. a) prin aprinderea unei singure unități luminoase a dispozitivului cu lumină intermitent-alternativă roșie;
  2. b) prin funcționarea sistemului sonor;
  3. c) prin poziția orizontală a unei singure semibariere.

(2) Circulația rutieră se consideră de asemenea interzisă și în situația în care barierele sau semibarierele sunt în curs de coborâre sau de ridicare.

Art. 136. (1) La trecerea la nivel cu calea ferată curentă, conducătorul de vehicul este obligat să circule cu viteza redusă și să se asigure că din partea stângă sau din partea dreaptă nu se apropie un vehicul feroviar.

(2) La traversarea căii ferate, pietonii sunt obligați să se asigure că din stânga sau din dreapta nu se apropie un vehicul feroviar.

Art. 138. (1) Conducătorul de vehicul este obligat să oprească atunci când:

  1. a) barierele sau semibarierele sunt coborâte, în curs de coborâre sau ridicare;
  2. b) semnalul cu lumini roșii și/sau semnalul sonor sunt în funcțiune;
  3. c) întâlnește indicatorul „Trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere”, „Trecerea la nivel cu calea ferată dublă, fără bariere” sau „Oprire”.

(2) Vehiculele trebuie să oprească, în ordinea sosirii, în locul în care există vizibilitate maximă asupra căii ferate fără a trece de indicatoarele prevăzute la alin. (1) lit. c) sau, după caz, înaintea marcajului pentru oprire, ori înaintea barierelor sau semibarierelor, când acestea sunt închise, în curs de coborâre sau ridicare.

Articolul precedent122 de locuri de muncă vor fi disponibile mâine la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți
Articolul următorPompierii au intervenit cu 6 autospeciale la un incendiu violent din municipiul Călărași