De la 1 ianuarie, pensiile ar putea crește cu cel puțin 15%, iar salariul minim ar putea ajunge la 3 mii de lei. Este anunțul premierului Nicolae Ciucă, după negocierile de la Bruxelles. În plus, și procentul de 9,4% din PIB alocat pensiilor, va fi renegociat. Pe de altă parte, Marcel Ciolacu iese la rampă și-l contrazice pe premierul Nicolae Ciucă. 

„Am convenit că este posibilă înlocuirea acestui indicator cu un altul care să țină cont de studiul Băncii Mondiale și de un indicator de disciplină financiară”, a spus Ciucă, fără a oferi alte detalii.

Întrebat de ziariști ce înseamnă concret ce înseamnă acest indicator de disciplină financiară, Nicolae Ciucă a precizat că în cadrul întâlnirii cu șefa Comisiei Europene nu a intrat „în detalii” dar au fost „convenite elementele de principiu prin care să continuăm implementarea PNRR”.

„Am dat aceste exemple cu jalonul de la pensii, de la decarbonare sau jalonul de la transport astfel încât să înțeleagă de principiu care e intenția, obținând acordul dumneai ca la nivelul comisiilor de specialitate, tehnic, să fie stabilite toate aceste detalii”, a explicat Ciucă.

Șeful social democraților, însă, spune că este necesară o creștere a pensiilor cu cel puțin 10 procente și că nu știe dacă este posibil ca majorarea să fie de 15 la sută. Mai mult, presedintele PSD a vorbit și despre o posibilă majorare în două tranșe. 

„Domnul prim-ministru şi poate preşedintele României au mai multe informaţii decât mine de la Ministerul de Finanţe şi înseamnă că ne permitem o anvelopă de 16,5 miliarde. Trebuie să vedem exact dacă mărim toate pensiile cu 15,5%, mărim anumite categorii cu un anumit procent, minimum 10% şi mergem pe urmă pe zonele vulnerabile Vă reamintesc că în România avem şi pensii de 70.000 lei, avem şi pensii de 1.200 – 1.500 lei. Avem şi pensii speciale. Cred că întreg pachetul trebuie discutat şi să vedem cât economisim prin legea privind pensiile speciale”, a spus Marcel Ciolacu.

Articolul precedentRăzboi în Ucraina – Zelenski:Rusia a efectuat 4.500 de lovituri cu rachete şi peste 8.000 de raiduri aeriene. „Ne continuăm lupta”
Articolul următorGabriel Torje, audiat la DIICOT după ce a luat bani cu camătă