Ziua Internațională a Drepturilor Copilului este un eveniment sărbătorit în fiecare an, pe data de 20 noiembrie 2019 împlinindu-se 30 de ani de când a fost semnată Convenția ONU. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași și-a propus, și în acest an, să îi prezinte pe copiii săi talentați, dar și pe cei din comunitate, în cadrul spectacolului: „Copiii noștri au talent”, ajuns la a III-a ediție.

Timp de aproape 3 ore, pe scena sălii Barbu-Știrbei Călărași a Centrului Județean de Cultură și Creație, partener al evenimentului, au evoluat peste 70 de copii, fiind prezentat un program artistic complex, care a conținut momente emoționante, dar și vesele: interpretare muzică ușoară și populară, recitare poezie, dansuri moderne/populare, scenete, susținute de copiii talentați din centrele instituționalizate: Sera Călărași, C.S.C.C.H.S. Călărași, „Sf. Ștefan” Perișoru, Complexul de Servicii Făurei.

Lor li s-au alăturat copiii din comunitate, finaliști și premianți la festivalul de muzică ușoară „Mamaia Copiilor”: Catinca Leu, Miruna Lică, Denisa Ilie, Veronica Neagu, Lucian Dumitroiu, precum și elevi de la clasa de muzică, pian: Gabriela Imireanu, Dianna Stamate, Fabian Vasile, dar și tânărul artist, Cosmin Andrian, pentru a marca, împreună, Ziua Internațională a Drepturilor Copilului.

Articolul precedentNumerele favorite, în funcție de zodie. Horoscopul oamenilor norocoși
Articolul următorCele mai frecvente întrebări ale românilor pe Google: „Ce zi e azi” și „Cum să faci bani”