Săptămâna trecută s-a încheiat etapa de preselecție a copiilor instituționalizați în instituțiile publice și private din țară, pentru participarea la Festivalul Concurs „Răsună Cetatea”, organizat de D.G.A.S.P.C. Brașov.
Copiii talentați din Centrele SERA și „Sf. Ștefan” Perișoru, din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași, au trecut de preselecție, urmând să participe, alături de candidații din alte 16 județe, la cea de-a IV-a ediție a Festivalului „Răsună Cetatea”, care va avea loc în localitatea Bran, în data de 22 iunie 2019.
D.G.A.S.P.C. Brașov a publicat pe site-ul oficial, dar și pe pagina de facebook a festivalului (www.facebook.com/FestivalRasunaCetatea), numele interpreților și ansamblurilor folclorice calificate, printre care se află și copiii talentați, instituționalizați în cadrul DGASPC Călărași.
„Așteptarea celor 34 de candidați, din 19 județe, înscriși în etapa de preselecție a celei de-a IV-a ediții a Festivalului Național de Folclor al Copiilor Instituționalizați „Răsună Cetatea”, a luat sfârșit.
În cursa pentru Marele Trofeu al ediției din 2019 au rămas 29 de candidați, reprezentând 17 județe, la cele trei secțiuni ale festivalului: interpretare vocală, ansambluri vocale și dans popular.”, informează D.G.A.S.P.C. Brașov.
Pe 22 iunie 2019, pe scena amblasată pe Platoul „Inima Reginei Maria” din Bran, vor urca și copiii noștri: Andreea Caloianu (secțiunea interpretare vocală, Centrul „Sf. Ștefan” Perișoru), Ansamblul „Româncuțele” (secțiunea ansambluri vocale, Centrul SERA, Călărași), iar la secțiunea dans popular: Ansamblul „Româncuțele” (Centrul SERA, Călărași) și Ansamblul „Perișoru” (Centrul „Sf. Ștefan” Perișoru).
Ideea de la care a pornit organizarea Festivalului de folclor „Răsună Cetatea” a avut, la bază, dorința de a schimba percepția societății în privința copiilor care provin din centrele de plasament, dar și de a scoate în evidență talentul copiilor și valorizarea acestora.