Astăzi, conducerea PNL Călărași a prezentat un nou candidat în alegerile locale din vara acestui an. Este vorba de Costinel Milescu, primar al municipiului Oltenița în perioada 2004-2012, care s-a situat, într-un sondaj de opinie, pe primul loc în preferințele oltenițenilor.

„Așa cum v-am spus de ieri, ori de câte ori avem noutăți, o să vă informăm cu tot ceea ce se întâmplă în partid, și-l avem lângă noi pe Costinel Milescu, noul nostru coleg, care va candida la funcția de primar al municipiului Oltenița. Noi nu prezentăm liste să confundăm partidele, ci aducem în fața dumneavoastră oameni care vor fi alături de noi”, a declarat Daniel Ștefan Drăgulin, președinte al PNL Călărași.

Decizia liberalilor călărășeni nu a fost una ușoară, având în vedere faptul că actualul președinte al PNL Oltenița, Dumitru Pană, și-a manifestat intenția de a candida. Secretarul general Barbu Valentin, candidat liberal la președinția Consiliului Județean Călărași, și-a arătat speranța că Dumitru Pană va înțelege această decizie și că va rămâne în echipa liberalilor, pentru ca șansele actualului primar PSD să scadă considerabil.

La rândul său, senatorul Raducu George Filipescu și-a cerut scuze actualului președinte PNL Oltenița pentru că el a fost cel care a ținut stindardul liberal cât se poate de sus în municipiu și speră să se înțeleagă că în politică ”se merge la câștig”.

Această idee a fost întărită de liderul PNL Călărași, Daniel Drăgulin, care a reiterat faptul că ținta principală în aceste alegeri rămâne președinția Consiliului Județean.

„O campanie electorală trebuie dusă astfel încât să mergi la câștig, iar deciziile pe care le iei câteodată în unitate de timp trebuie să dovedească faptul că sunt cele mai bune și îți dau posibilitatea să ajungi la un scor pe care ți-l dorești. Domnul Costinel Milescu nu e singur în lupta aceasta, sunt și alte partide care își doresc să câștige voturi, dar noi ne dorim cel mai mult, ca atare sentimentele și prieteniile pe care le avem cu colegii noștri la un moment dat trebuie lăsate în planul doi și decizia politică pe care o luăm trebuie să o luăm astfel încât reprezentanții noștri pentru funcțiile de primar în toate localitățile să fie cea mai bună variantă de câștig.

De la bun început, am zis că vrem să câștigăm Primăria Municipiului Călărași, Primăria Municipiului Oltenița, celelalte orașe, multe comune, dar în primul rând vrem să câștigăm Consiliul Județean. Ca atare, hotărârea luată astăzi cu privire la candidatul la Primăria Oltenița este luată cu bună știință, în urma multor discuții, chiar și cu momente cu puncte de vedere în contradictoriu, tocmai pentru că în PNL, atunci când se ia o decizie, se ia cu responsabilitatea nominalizării persoanelor care vor intra în luptele electorale. Bine ai venit, Costinel, nici nu mă gândesc să nu câștigi, și eu vreau să câștig Primăria Călărași din nou, și vă voi dovedi că o să câștig”, a punctat Drăgulin.

Candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Oltenița, Costinel Milescu, ce conduce detașat sondajele de opinie, spune că va încerca să coalizeze în jurul său toate forțele de dreapta.

„Încercăm să coalizăm toate forțele de dreapta împotriva PSD-ului. Îmi doresc să repunem Oltenița în block-starturi, să reluăm lucrurile oprite, este păcat, Oltenița se poate dezvolta. Ne dorim să reluăm anumite proiecte vechi, să pornim o investiție mare care se numeșlte portul turistic, care este elementul declanșator care poate scoate Oltenița dintr-o zonă de uitare.

Este păcat că la acest moment Oltenița este un oraș dormitor. Sunt în stare să mut munții, în așa fel încât să câștigăm alegerile din municipiul Oltenița și, profitând de un Guvern PNL, să mergem mai departe să dezvoltăm proiecte europene, am experiență în acest sens”, a declarat Milescu.

Alături de el au fost prezenți astăzi consilierul local PNL Constantin Gheorghe, dar și membrii PNL – Mihai Victor, Drăgan Cristina, Eftene Niculae și Barbu Gheorghiță.

Articolul precedentBaronul PNL care ar face invidios orice PSD-ist: Spaga in slipi si mizerie in spitale!
Articolul următorSiguranța elevilor, o prioritate a polițiștilor călărășeni