Dunărea Călărași a pierdut și manșa retur a barajului cu FC Voluntari cu 4-0 și ratează promovarea în Liga 1.

Cristi Pustai și-a anunțat plecarea de la Dunărea Călărași.

„La 0-0 am avut o ocazie foarte mare, la 1-0 din nou, pe contraatac am primit gol. A fost greu să mai revenim, la 1-0 mai speram, la 2-0 era foarte greu. A apărut și acea eliminare. S-a văzut diferența dintre cele două echipe, dar per ansamblu e cam drastic scorul. Ne-au lipsit mulți jucători cu talie și am primit trei goluri din faze fixe.

sta e, se încheie un ciclu. Până la urmă, le-am zis să fie mândri că am ajuns până aici. Am vorbit prea mult despre bani, problema a fost când am terminat sezonul regulat pe locul doi. Atunci dacă se intervenea… Acolo am început să fim oscilanți, să avem niște probleme, nu numai financiare, s-au adunat mai multe. Am încercat, dar atât s-a putut.

Mi se încheie contractul și nu-l prelungesc. Îmi iau o săptămâna-două de vacanță și aștept. Nu am nimic concret acum, am refuzat oferte în timpul campionatului, acum aștept, până pe 30 iunie sunt sub contract cu Dunărea” a declarat la finalul partidei Cristian Pustai.

Sursa Digisport

Sursa: Realitatea de Calarasi

Articolul precedentPSD încinge Parlamentul cu o moțiune simplă care pregătește moțiunea de cenzură
Articolul următor225 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2! Situația în fiecare județ!