Cristian Pustai (foto prosport.ro) este noul antrenor al Dunării Călăraşi. Ultima oară la Mediaş, unde a ocupat funcţia de director tehnic al formaţiei Gaz Metan, Pustai (53 de ani) a semnat un contract valabil pentru următoarele 2 sezoane, obiectivul fiind promovarea în liga 1.

Dunărea Călăraşi s-a întărit şi la nivelul staffului executiv odată cu cooptarea lui Eugen Pîrvulescu care va ocupa funcţia de preşedinte executiv. Pîrvulescu (55 ani) va coordona şi activitatea Academiei de fotbal Dunărea Călăraşi.

„Mă bucur că domnul Cristi Pustai a ales să devină antrenorul echipei noastre Dunărea. Experienţa şi profesionalismul de care a dat dovadă la toate echipele pe care le-a pregătit, sunt sigur că vor fi de bun augur pentru noi.

Obiectivul este promovarea şi deşi se anunţă o competiţie extrem de dură, în noul sezon al ligii a 2-a, consider că acest deziderat va prinde contur. De asemenea, Dunărea va miza şi pe expertiza domnului Eugen Pîrvulescu care va ocupa funcţia de preşedinte executiv, urmând a colabora cu domnul Florin Brişan care rămâne în continuare preşedintele Dunării.

Domnul Pîrvulescu se va ocupa în paralel şi cu dezvoltarea proiectului Academia de Fotbal Dunărea pe care l-am demarat încă din primăvara acestui an. Le urez bun venit la Călăraşi şi mult succes în continuare!” a declarat Vasile Iliuţă, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, principalul finanţator al clubului Dunărea.

Reunirea lotului va avea loc pe 1 iulie

Cristian Dumitru Pustai. S-a născut la Mediaş pe 12 octombrie 1965. A antrenat până acum pe Gaz Metan Mediaş (2006-2013), Pandurii Tg. Jiu (20.01.2013 – 23.04.2014), ASA Tg. Mureş (30.09.2014 – 17.12.2014), Rapid Bucureşti (08.01.2015 – 14.04.2015), FC Botoşani (02.10.2015 – 01.04.2016), Gaz Metan Mediaş (06.04.2016 – antrenor până în iunie 2018 şi director tehnic din iunie 2018 până la finalul sezonului).

Eugen Pîrvulescu. S-a născut pe 9 octombrie 1963 la Mediaş. A condus clubul Pandurii Târgu Jiu în cea mai bună perioadă a sa, când a evoluat în grupele Europa League. Fost arbitru divizionar A, a condus formațiile, Voința Sibiu, Pandurii Târgu Jiu, Universitatea Cluj Napoca şi recent pentru o scurtă perioadă Academica Clinceni. O bună perioadă de timp a ocupat funcţia de director al Clubul Sportiv Municipal Mediaș

Articolul precedentZiua Dunării – ediția a VII-a, sâmbătă, 29 iunie, Călărași
Articolul următorBărbat arestat pentru trafic de droguri de risc