Prima ediție a competiției de rally raid, Cupa Călărași, va avea loc în perioada 23-25 aprilie și se va desfășura pe 333 kilometri în județul Călărași, pe macadam, drumuri forestiere si agricole, drumuri care nu sunt destinate circulației publice

Evenimentul, încadrat în calendarul Federației Romane de Automobilism Sportiv pentru anul 2021, va lua startul de pe Platoul din fața Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași.

Deși Cupa Călărași se află la prima ediție, clubul organizator Baja 500 Motorsport a atras în concurs echipaje sportive la nivel internațional, foști campioni mondiali ai Dakar și, de asemenea, a atras un număr foarte mare de echipaje din România. În momentul de față s-au înscris echipaje din Cehia, Polonia, Ungaria, Dubai, Italia și România.

În concurs vor participa:

Mașină oficială deschidere traseu
7 echipaje la clasa AUTO PROFI
3 echipaje la clasa SSV PROFI
13 concurenți la clasa MOTO PROFI
2 echipaje la clasa AUTO/ SSV DEBUTANȚI
8 echipaje la clasa AUTO PROMO
9 echipaje la clasa SSV PROMO
4 echipaje la clasa ATV HOBBY
5 echipaje la clasa ATV DISCOVERY

La această ediție pilot, pentru categoria ”amatori” organizatorii vor oferi gratuit derulatoare de roadbook, exact ca la categoria ”profesioniști”. Acest concurs se va bucura și de participarea a două echipaje sportive ”CF Moto Romania Racing Team”, care reprezintă brandul CF Moto la categoria SSV.

Imagine

Prin desfășurarea acestei competiții, organizatorii au ca obiectiv sportiv introducerea Cupei Călărași în Campionatul Est-European de rally raid. 

În data de 24 aprilie se va da startul la ora 8:00 dimineața de pe Platoul din fața Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași. Traseul se va desfășura pe 333 kilometri în județul Călărași, pe macadam, drumuri forestiere si agricole, drumuri care nu sunt destinate circulației publice, arbitrii de la FRAS asigurând urmărirea cursei împreună cu organizatorul.

Pe lângă colaborarea cu Jandermeria, Poliția Română, ISU, Prefectura Călărași, organizatorul va pune la dispoziție echipa de salvare RESCUE 4X4, dar și un sistem de monitorizare și urmărire GPS pentru localizarea concurenților in timp real.

Festivitatea de premiere va avea loc pe data de 24 aprilie, la ora 20:00, în locația Balta Milotina.

Foto BAJA 555 Romania

Sursa: Realitatea de Calarasi

Articolul precedentIncendiu la Spitalul Județean Slatina – aproape 40 de persoane, în pericol
Articolul următorOFICIAL: Ioana Mihăilă, propunerea USR-PLUS pentru Ministerul Sănătății