Ministrul propus pentru portofoliul Educației, Daniel David, a declarat luni că sistemul actual de burse este extrem de complicat, iar o eventuală reducere a acestora din motive bugetare nu este o soluție luată în calcul. Potrivit acestuia, bugetul total alocat pentru bursele studenților a ajuns la aproximativ 7 miliarde de lei, sumă care impune o gestionare responsabilă, dar care nu justifică tăieri arbitrare.

„Nu ne apucăm să tăiem bursele pentru că nu avem bani. Avem o abordare gândită, structurată pe două criterii”, a explicat Daniel David. Deși nu a detaliat complet cele două direcții de reformare, ministrul a subliniat că este nevoie de o reevaluare a modului în care sunt acordate bursele, astfel încât sistemul să devină mai echitabil și mai eficient.

Declarațiile vin în contextul în care finanțarea în educație este din ce în ce mai dezbătută, iar sustenabilitatea diferitelor forme de sprijin pentru studenți – precum bursele sociale, de merit sau de performanță – ridică semne de întrebare privind criteriile și eficiența actualului model.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentLUCRĂRI ȘI RESTRICȚII DE TRAFIC PE A2, MARȚI: NU SE POATE PLĂTI CASH TAXA DE POD LA FETEȘTI, PE SENSUL SPRE BUCUREȘTI
Articolul următorILIE BOLOJAN, MESAJ FERMI ÎN PARLAMENT: „ORDINE ÎN FINANȚE, BUNĂ GUVERNARE ȘI RESPECT PENTRU ROMÂNI”