Amănunte din anchetă ies la iveală după tragedia de azi-noapte, care a avut loc într-o locuinţă din cartierul Răcădău, de pe strada Jepilor. 

O tânără de 28 de ani a fost găsită împuşcată în cap. Potrivit unor surse din anchetă, victima era ofițer de poliție şi s-ar fi împuşcat în cap cu pistolul din dotare. În locuință a fost găsit și un bilet de adio, lăsat de victimă. Soțul este polițist în cadrul SICE Brașov, conform unor surse.

UPDATE – potrivit anchetatorilor, în biletul de adio scris de victimă, aceasta era nemulțumită atât de viața personală, cât şi de cea profesională!

Femeia a fost găsită în urma unui apel la 112, la faţa locului deplasându-se poliţiştii şi un echipaj SMURD. „O persoană de sex feminin în vârstă de 28 de ani a suferit leziuni incompatabile cu viaţa. Personalul medical nu a mai putut face nimic pentru a o salva. Aceasta a fost declarată decedată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, maior Ciprian Sfreja. Deocamdată, nu s-a stabilit cu certitudine dacă este vorba despre crimă sau despre sinucidere, ancheta fiind în desfăşurare.

Tănăsache Sabina-Alexandra numele politistei gasită decedată. Astăzi ar fi fost ziua ei de naştere. A fost încadrată în Politie la data de 01.07.2016, cu gradul de agent de politie și repartizata la IPJ Brașov, fiind numită în funcția de ajutor sef post la Postul de Politie Comunala Bod.

În perioada 2019 -2021 si-a desfasurat activitatea în cadrul serviciului resurse umane, linia de muncă  secretariat, documente clasificate și arhivă. 

La data de 01.03.2021, în urma concursului susținut, a fost trecută în corpul ofițerilor de politie, cu gradul profesional de subinspector de politie și numită în funcția de ofiter la Biroul de Analiza și Prevenire a Criminalității.

Ultima testarea psihologica a fost efectuata în luna ianuarie 2021. Era căsătorită din septembrie tot cu un angajat MAI.

Articolul precedentANPC, amenzi usturătoare în perioada sărbătorilor de iarnă
Articolul următorBilanț coronavirus 31 decembrie: 1668 de cazuri și 38 de decese. Care este situația la ATI