Crește numărul suspecților în cazul contrabandei și utilizării stimulenților toxici în cultura de tomate. Investigația a scos la iveală că aceste chimicale au ajuns și în alte județe. 

În urma investigațiilor în dosarul contrabandei și utilizării ilegale a substanțelor toxice în cultura de tomate, patru persoane au intrat sub lupa procurorilor de pe lângă Judecătoria Pogoanele. Unul dintre suspecți este din județul Ilfov, iar ceilalți trei sunt din comuna buzoiană Glodeanu Sărat. 

„În prezent, se efectuează cercetări față de patru persoane în cadrul dosarelor penale care au făcut obiectul atenției mass-media. O persoană este din județul Ilfov, iar trei sunt din comuna Glodeanu Sărat. S-a reținut în sarcina acestora faptul că au achiziționat substanțe și produse toxice pe care le-au revândut sau le-au utilizat în solariile proprii. Acestea au calitatea de suspect în acest moment”, a declarat Cosmin Marius Niță, de la Parchetul Pogoanele (Buzău).

Procurorii au prelevat probe din solariile celor trei persoane din Glodeanu Sărat și le-au trimis la Institutul Fitosanitar pentru efectuarea unei expertize. Cu toate acestea, anchetatorii nu pot confirma în acest moment dacă tomatele respective sunt un pericol pentru populație. Raportul de expertiză va furniza informații despre existența unei concentrații dăunătoare a substanțelor de stimulare în produsele agricole.

Conform unor surse, zeci de legumicultori ar fi fost contactați în ultima vreme de pe telefoanele contrabandiștilor, unii dintre ei urmând cel mai probabil să fie luați la întrebări de autorități. Ar fi vorba despre un număr de 70 de legumicultori, spun câțiva fermieri din Glodeanu Sărat sub protecția anonimatului. Despre un număr similar de legumicultori spune și președintele unei asociații a fermierilor din sudul țării că ar fi fost pârâți de către contrabandiști că ar fi colaborat cu ei. 

„Sunt 70 de fermieri care ar fi folosit substanță pe care acești bărbați i-ar fi indicat poliției. Dar 80% dintre toți fermierii din Glodeanu Sărat vând în supermarketuri. Sunt verificați de fiecare dată de două ori și de autorități, și de magazin”, a declarat Ion Păun, președintele unei asociații de fermieri.

Cu privire la informațiile despre cele 70 de contacte ale unor legumicultori găsite în lista cu apelurile recente ale celor patru furnizori și utilizatori de chimicale, autoritățile afirmă că nu dețin informații în acest sens.

Ancheta procurorilor buzoieni se concentrează acum pe faptul că substanțele toxice au fost revândute și către legumicultori din alte județe.

„Nu știm nimic despre această informație despre cele 70 de contacte. Asta nu înseamnă că aceste persoane au și achiziționat produse sau substanțe toxice. Noi avem date că au mai fost vândute și către persoane din alte județe. Vom efectua verificări și în legătură cu acest aspect, însă mai avem mult probatoriu de administrat. În situația în care vom obține probe că și alte persoane au fost implicate în procesul de revânzare și de utilizare a acestor substanțe, noi cu siguranță vom extinde urmărirea penală și față de aceste persoane”, spune Cosmin Marius Niță, prim-procuror la Parchetul Pogoanele.  

Potrivit procurorului buzoian, efectuarea de verificări suplimentare în această direcție este în curs, iar autoritățile vor extinde urmărirea penală dacă vor obține probe privind implicarea altor persoane în procesul de revânzare și utilizare a substanțelor toxice.

Dosarul se află în stadiul de cercetare, iar probatoriul nu este finalizat. 


Sursa: Realitatea de Buzau
Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorStrategie în alb și negru – Ediția din 13 mai