În perioada 22 iunie – 5 iulie se va defășura examenul național de bacalaureat 2020 și va avea loc evaluarea lucărilor la aceste probe. Epidemia/pandemia cu noul coronavirus a impus luarea unor măsuri speciale față de examenele anterioare: Metodologia de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat (aprobată în urmă cu mulți ani, în 2010, conform Ordinului MECTS nr.4799/2019, stabilă încă) se completează astfel în mod necesar cu noile norme care ocrotesc elevii atunci când ei se întâlnesc în școală, într-un spațiu comun (Ordinul MEC/MS nr.4267/841/2020).

 

Astfel, adolescenții vor respecta și ei regulile care privesc purtarea măștii, spălarea/dezinfecția mâinilor, circuitele gândite și desenate din vreme, distanțarea socială, vor experimenta așteptarea și vor fi termometrizați și întrebați fecvent despre starea lor de sănătate și despre starea de sănătate a celor din familie. 

DSP Călărași, împreună cu autoritățile administrației publice locale, a finalizat lista cu personalul medical care va asigura asistența medicală de urgență la bacalaureat, va asigura termometrizarea copiilor și triajul epidemiologic. De asemenea, vor fi transmise toate datele epidemiologice deținute.

„Ne facem o datorie în a asigura părinții și elevii că cea mai importantă valoare, acum, este sănătatea fizică și emoțională a copiilor, restul situațiilor fiind doar un prilej de învățare și de experiență (în niciun caz o tragedie).

Examenul național de bacalureat de anul acesta reprezintă un prilej de învățare a regulilor, aduce experiență în plus, pentru situații de criză, iar rezultatele județene, naționale și individuale, așa cum le privește fiecare elev în parte și fiecare părinte în parte, nu pot reprezenta în nicio situație un eșec. Dacă elevii, adolescenții, trec prin această încercare (indiferent de rezultatul final), vor putea trece prin orice altă experiență de viață.

Nu știm cum va fi evaluarea, poate fi complexă sau poate că responsabilii din educație nu au gândit-o ca deosebit de complexă, dar în toate situațiile, evaluarea, fără a se dezice de calitate, trebuie să valorizeze calitățile adolescentului și mai ales să arate ce poate și ce știe elevul și nu ce nu știe acesta, ținând cont de toate circumstanțele speciale în care ne aflăm.

Evaluatorii și corpul profesoral cunosc aceste lucruri și suntem și noi alături de ei cu gândul și cu fapta. Specialiștii din educație, fără îndoială, se gândesc de pe acum la sănătatea fizică și emoțională a copiilor, din perspectiva examenului de bacalaureat național.

Gândurile noastre de bine se îndreaptă acum spre elevi, (pentru părinți, copii, între ei, adolescenți), asigurându-i că tot ceea ce le dorim este să aibă parte de sănătate atât pentru ei, cât și pentru familiile lor și să tragă toate învățămintele din această experiență de viață, în condiții speciale, despre care își vor aminti și vor povesti peste ani.” – se arată într-un comunicat al DSP Călărași.

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 6. Bule de suport
Articolul următorTratamentele împotriva țânțarilor și căpușelor, amânate pentru 27 iunie-1 iulie