Conducerea AFC Dunărea 2005 Călăraşi a primit Certificatul privind îndeplinirea condiţiilor minime de participare la Campionatul Naţional Liga a 2-a, sezonul 2020 – 2021.

„Analizând documentele aferente sezonului 2019 – 2020, prezentate, Comisia de certificare a îndeplinirii condiţiilor minime de participare în competiţie, în conformitate cu prevederile art. 12 din Regulamentul privind condiţiile minime de participare la Campionatul Naţional Liga a 2-a, ediţia 2020 – 2021, a propus acordarea Certificatului privind îndeplinirea condiţiilor minime de participare la Campionatul Naţional Liga a 2-a, clubului Asociaţia Fotbal Club Dunărea 2005 Călăraşi” se arată în documentul semnat de Roxana Cernea, Manager Certificare FRF.

Articolul precedentRomânia ajunge azi la 34.226 de cazuri COVID-19. Situația pe județe a fost actualizată
Articolul următor100% TU DECIZI! Maricel Popa, baronul PSD care taie și spânzură în Iași