Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat miercuri, 11 decembrie, că au fost semnate contractele de finanţare prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR) câştigate de universităţile care vor asigura formarea cadrelor didactice din liceele agricole.
„Peste jumătate de milion de euro pentru formarea profesorilor din liceele cu profil agricol din ţară! Ieri (marţi, 10 decembrie, n.r.) am semnat, la Ministerul Educaţiei, contractele de finanţare prin PNRR câştigate de universităţile care vor asigura formarea cadrelor didactice din liceele agricole.
Acest program reprezintă un pas major în modernizarea învăţământului agricol din România, adaptându-l la cerinţele noilor tehnologii”, a scris miercuri, pe Facebook, ministrul Educaţiei, Ligia Deca.
Temele abordate de programul de formare
De asemenea, ministrul Educației a precizat că programul de formare dedicat profesorilor din liceele agricole va aborda teme esenţiale precum digitalizarea şi inteligenţa artificială în agricultură, tehnologii agricole sustenabile și economie circulară.
Alte teme vor fi: reducerea poluării din agricultură, conservarea biodiversităţii, biotehnologii moderne şi management financiar adaptat fermelor.
Aceste subiecte vizează atât eficienţa şi sustenabilitatea, cât şi integrarea noilor tehnologii în agricultură, potrivit ministrului Educației.