Două autoturisme și șapte persoane au fost implicate în accidental petrecut marți dimineața în localitatea Cotorca, județul Ialomița. O femeie de 45 de ani și- a pierdut viața iar cinci persoane, printre care trei copii de 7, 11 și 17 ani, au ajuns la spital în stare gravă.

Din primele informații este vorba de o coliziune între un autoturism condus pe DJ102H pe direcţia Caldarusanca spre Pogoanele, de către un şofer de 43 de ani, din Bucureşti şi maşina care circula pe DJ 203I pe direcţia Buzău către Urziceni, la volanul căreia se afla un conducător auto de 65 de ani din Galaţi

La fața locului au ajuns  trei echipaje de salvatori, din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijinul acestora au intervenit trei echipaje ale SAJ Buzău, un echipaj al SAJ Ialomița și elicopterul SMURD București.

 În urma impactului au rezultat șapte victime, trei copii și patru adulți. Cei trei copii, conștienți, cooperanți și neîncarcerați au fost monitorizați de echipajele medicale. 2 copii au fost transportați  la Spitalul Municipal Urziceni, iar unul la Spitalul Județean de Urgență Buzău. Două victime au fost găsite încarcerate, una inconștientă, iar cealaltă semiconștientă. Celelalte două persoane erau conștiente, cooperante și neîncarcerate. Victimele încarcerate au fost extrase   dintre fiarele contorsionate ale autoturismului. Pentru cea inconștientă deși au fost începute imediat manevrele de resuscitare, din păcate aceasta nu a răspuns fiind declarat decesul. Victima semiconștientă a fost monitorizată și evaluată, ulterior fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Buzău. Două persoane  au fost monitorizate la locul intervenției, ulterior o victimă a fost preluată și transportată la Spitalul Municipal Urziceni, iar cea de-a doua a refuzat transportul la spital, transmite ISU Ialomița.

În cauză se va întocmi dosar penal, iar poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul. 

 

 

Imagine

Imagine

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentTrei hectare de vegetaţie şi litieră de pădure, mistuite de flăcări, la Herăşti. Pompierii au acţionat ore în şir
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET