Un ucrainean a vrut sa intre in Romania prin Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, cu 1.200 de pistoale suspecte. Bărbatul transporta, conform documentelor de însoţire, pistoale cu gaze, pentru o societate din Ucraina. Transportul a fost oprit iar armele vor fi trimise spre expertizare.

„În data de 30.03.2023, în jurul orei 13.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 54 de ani, la volanul unui ansamblu rutier cu semiremorcă, înmatriculat în Ucraina.  Bărbatul transporta, conform documentelor de însoţire, pistoale cu gaze, pentru o societate din Ucraina,” transmite Garda de Coastă.
Întrucât exista suspiciunea că pistoalele fac parte din categoria armelor letale supuse autorizării, polițiștii de frontieră au însoțit ansamblul rutier în Portul Constanța, iar împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța-Sud au desigilat compartimentul marfă al mijlocului de transport.  În urma verificărilor, au fost descoperite 60 de cutii ce conțineau 1.200 pistoale, marca Stalker, calibru 9 mm, care au fost ridicate în vederea expertizării.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. 

Imagine

Imagine

 

Sursa foto/video Garda de Coastă

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentPrognoza meteo. Cum va fi vremea de Paște și de 1 Mai
Articolul următorAtenție, șoferi! Lucrări de reparații pe Autostrada București -Constanța