Fumatul va fi interzis în Noua Zeelandă, începând cu 2023, prin implementarea unei interdicții asupra persoanelor născute după anul 2008. Astelf copii sub 14 ani nu vor mai avea voie să fumeze.

Noua Zeelandă va implementa progresiv o interdicţie aproape totală în ceea ce priveşte fumatul începând din 2023 prin împiedicarea, a oricărei persoane născute după anul 2008 să cumpere ţigarete, precum şi prin reducerea cantităţii de nicotină din produsele disponibile la vânzare.

Potrivit textului adoptat marţi de Parlamentul neozeelandez cu scopul de a reduce numărul persoanelor care consumă produse pe bază de tutun, vârsta legală de la care o persoană are voie să fumeze va fi ridicată în fiecare an.

Aceste dispoziţii reprezintă etape „spre un viitor fără fumat”, a declarat ministrul neozeelandez Ayesha Verrall, aflată la originea iniţiativei legislative.

Articolul precedentPrinţul William şi Kate, împreună cu cei trei copii în felicitarea de Crăciun
Articolul următorRomsilva înfiinţează alte 60 de hectare de perdele forestiere de protecţie, în judeţele Călăraşi şi Brăila