Ministrul Muncii Violeta Alexandru a anunţat că sunt două acte normative, o ordonanţă de urgenţă şi o hotărâre de Guvern pentru prelungirea şomajului tehnic până la jumătatea anului viitor, respectiv pentru prelungirea măsurii privind programul flexibil de lucru, conform News.ro.

„Avem două acte normative, o ordonanţă de urgenţă şi o hotărâre de Guvern pentru prelungirea şomajului tehnic până la jumătatea anului viitor, respectiv pentru prelungirea măsurii privind programul flexibil de lucru, adică Kurzarbeit. Între timp au continuat consultările cu partenerii sociali, dar avem avizele. Când vom dezbate actul normativ, voi interveni, voi puncta câteva aspecte, dar în ceea ce priveşte avizele le avem domnule premier”, a explicat Violeta Alexandru, la începutul şedinţei de vineri a Executivului.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentLovitură pentru PRO România! Pe listele pentru Parlament ale partidului lui Victor Ponta se află un colaborator dovedit al Securității
Articolul următorAcțiunea „FOC DE ARTIFICII”, tot ce trebuie să știți despre articolele pirotehnice