Primăria Municipiului Călărași informează că, începând cu data de 15 octombrie 2019, persoanele interesate pot prelua cererile-tip şi declaraţiile pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei pe perioada sezonului rece noiembrie 2019 – martie 2020, de la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială (str. Progresul, nr.23) sau le pot descărca de pe site-ul Direcţiei de Asistență Socială: das.primariacalarasi.ro.

Depunerea actelor necesare pentru acordarea ajutorului de încălzire (gaze naturale, energie electrică, lemne, cărbuni și combustibili petrolieri) se face începând cu data de 15.10.2019 la ghișeul Direcţiei de Asistenţă Socială, iar dosarele pentru sistemul centralizat se depun la sediul S.P.C.T.F.L. Călărași (bloc Flora), în fiecare zi lucrătoare, între orele 8.00-14.00.

Termenul limită de depunere a cererilor şi declaraţiilor pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei aferent lunii noiembrie 2019 este până la data de 20.11.2019.

După această dată se vor înregistra cereri, dar consumatorii vor primi acest ajutor astfel:

  • începând cu luna depunerii cererii pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective;
  • începând cu luna următoare pentru cei care au depus documentele după data de 20 a lunii respective.

Direcţia de Asistenţă Socială oferă informaţii suplimentare la sediul din str. Progresul, nr.23, sau la numerele telefon 0242/31.31.51/int.114.

Ajutorul de încălzire se acordă în baza O.U.G. nr.70/2011, actualizată, privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece.

Familiile şi persoanele singure care utilizează pentru încălzirea locuinţei gaze naturale, energie electric sau lemne, cărbuni ori combustibili petrolieri, vor beneficia de acest aiutor numai dacă venitul net lunar net lunar pe membru de familie este de cel mult 750 lei.

În cazul ajutorului acordat pentru încălzirea cu energie electrică, este obligatorie efectuarea anchetei sociale. Dacă în urma întocmirii anchetei sociale se constată că, la completarea cererii nu s-au declarat date corecte, dreptul la încălzire locuinţei încetează începând cu luna următoare, iar sumele plătit necuvenit cu acest titlu se recuperează în condiţiile legii.

Articolul precedentATENȚIE! Ceață densă pe Autostrada Soarelui A2!
Articolul următorCum le cultivăm copiilor inteligența emoțională?