Polițiștii au întocmit dosar penal unui bărbat care a condus un autoturism sub influența alcoolului.

La data de 05 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au oprit pentru control pe strada Prelungirea București, din municipiul Călărași, un autovehicul condus de un bărbat de 32 ani, din localitate.

În urma testării cu aparatul etilotest acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,63 mg/l alcool în aerul expirat.

Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.