În această seară s-a deschis Orășelului copiilor – 2018, în centrul orașului Călărași. Acesta va fi deschis până pe 5 ianuarie 2019 și completează funcționarea patinoarului în aer liber, a cărui deschidere a punctat, la fel ca și anul trecut, începerea sărbătorilor de iarnă.

Bradul înalt de 13 metri, căsuțele care vor pune la dispoziția călărășenilor produse de sezon, figurinele, instalația festivă de iluminat, proiecțiile luminoase, muzica și, nu în ultimul rând, Căsuța lui Moș Crăciun vor întregi atmosfera sărbătorilor de iarnă.

Moș Crăciun va primi vizitatori în Căsuța amplasată lângă brad după următorul program:
17 decembrie și 21 decembrie – de la 17.00 la 19.00
22 decembrie – de la 11.00 și 13.00 și de la 17.00 la 19.00
În Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie – de la 17.00 la 19.00

Copiii care vor să îl viziteze pe Moș Crăciun, ajutat de spiriduși voluntari ai Crucii Roșii, vor primi acadele și bomboane. Mai mult, în acest an, într-o cutie special amenajată la Căsuța de închiriat patine, între 06 decembrie și 16 decembrie, copiii pot lăsa scrisori Moșului.

Între 17 și 20 decembrie, la sediul Primăriei Municipiului Călărași, sunt așteptați, ca în fiecare an, 1500 de colindători

Mai trebuie spus faptul că surpriza sfârșitului de an va fi organizarea în aer liber a Revelionului 2019. Primăria Călărași aduce, pe scena amplasată la km 0, doi artiști cunoscuți, care vor face trecerea dintre ani mai distractivă pentru toți călărășenii care vor dori să întâmpine Noul An împreună, în aer liber. Este vorba de Corina și Mossano.