Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Oltenița au întocmit dosar penal unui bărbat care a condus un autoturism sub influența alcoolului.

La data de 05 februarie a.c., polițiștii au oprit pentru control pe Bulevardul Mărășești din municipiul Oltenița, județul Călărași, un autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 51 de ani, din comuna Radovanu, județul Călărași.

În urma testării cu aparatul etilotest acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,63 mg/l alcool în aerul expirat.

Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele celui în cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.