Suspendat după meciul cu FCSB pentru două etape, Dan Alexa a urmărit partida cu Concordia Chiajna din tribună, trăind la intensitate maximă fiecare moment al jocului. 

Aşa cum am mai spus, a fost un meci cu foarte mare miză. Întâlneam principala noastră contracandidată la evitarea retrogradării, o echipă care venea ca şi noi după o lungă perioadă în care nu a câştigat.

Cred că am făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale noastre de când am început acest campionat. Pe lângă cele două goluri am avut foarte multe situaţii de a înscrie. Am avut posesia, cred că am fost clar superiori Chiajnei.

Este o victorie frumoasă şi prin prisma faptului că am reuşit să înscriem în ultimele secunde. Cred că meritam victoria asta.

Şi am avut absolut tot: determinare, organizare şi am avut şi calitate în faza ofensivă. Ne-a lipsit şansa, sau dacă nu şansa, procedeele greşite în momentul în care ajungeam în situaţii iminente de a înscrie.”, a declarat imediat după terminarea partidei, la conferinţa de presă, Dan Alexa.

Cu cele 3 puncte obţinute duminică, Dunărea a ajuns la cota 21. Duminica viitoare, echipa noastră va juca pe terenul ultimei clasate, FC Voluntari.