Pentru a doua oară consecutivă Dunărea Călăraşi are un reprezentant în echipa ideală a etapei, alcătuită de reprezentanţii LPF. De data asta în „11-le” ideal figurează mijlocaşul Georgian Honciu care a marcat golul egalizator al Dunării în minutul 35 al jocului cu Concordia.

În echipă figurează 3 jucători de la Craiova, câte 2 de la FCSB, Dinamo şi Astra şi câte unul de la Dunărea şi Astra Giurgiu. Antrenorul etapei a fost desemnat italianul Devis Mangia de la U Craiova.

PORTAR

Mirko Pigliacelli (U Craiova / 25 de ani / 23 jocuri) – A bifat al 10-lea meci din acest sezon fără gol primit, egalându-l la acest capitol pe Giedrius Arlauskis. În plus, jocul bun de picior i-a adus şi prima pasă de gol în Liga 1 Betano..

FUNDAŞI

Romario Benzar (FCSB / 26 de ani / 18 jocuri) – A depus un efort fantastic pe toată durata partidei. Pe lângă jocul foarte bun defensiv, a urcat des în atac, ajutându-şi colegii cu mingi utile. A reuşit şi două pase decisive.

Ricardo Grigore (Dinamo / 19 ani / 14 jocuri) – Tânărul fundaş dinamovist a fost folosit din nou titular de Mircea Rednic şi s-a achitat excelent de sarcinile trasate de antrenor. Nu întâmplător, bucureştenii au bifat al doilea meci consecutiv fără gol primit.

Cosmin Frăsinescu (CSM Poli Iaşi / 34 de ani / 22 jocuri) – Căpitanul moldovenilor şi-a dirijat excelent echipa din teren, conducând-o spre un succes important. Astfel, ieşenii s-au apropiat la doar două puncte de un loc în play-off.

MIJLOCAŞI

Julien Begue (Astra / 25 de ani / 20 jocuri) – A marcat un gol din afara careului, printr-o execuţie spectaculoasă. Cifre formidabile pentru mijlocaşul giurgiuvenilor, debutant în Liga 1 Betano la startul acestui sezon: patru goluri, patru pase decisive, un penalty obţinut şi trei prezenţe în echipa etapei.

Dan Nistor (Dinamo / 30 de ani / 17 jocuri) – Este ca o locomotivă pentru dinamovişti, de evoluţiile sale legându-se speranţele bucureştenilor la un loc în play-off. După jocul excelent de runda trecută, când a reuşit două pase decisive, acum a marcat singurul gol al meciului.

Georgian Honciu (Dunărea / 29 de ani / 18 jocuri) – A fost omul meciului. A marcat un gol şi i-a pasat lui Ammari pentru reuşita care a adus victoria călărăşenilor, prima după o serie de 14 jocuri fără succes.

Valentin Mihăilă (U Craiova / 19 ani / 18 jocuri) – Puştiul debutat de Mangia în startul sezonului a avut o nouă evoluţie remarcabilă. A reuşit a treia pasă de gol din ediţia curentă, în care a mai obţinut şi două penalty-uri.

ATACANŢI

Denis Alibec (Astra / 28 de ani / 17 jocuri) – A contribuit la primul gol marcat de astrali, apoi a marcat de două ori. Evoluţia din ultima rundă ne-a arătat o vizibilă revenire de formă. Indiscutabil, este unul dintre cei mai talentaţi jucători din campionatul intern.

Ioan Hora (FCSB / 30 de ani / un joc) – A marcat la debutul său în tricoul roş-albaştrilor. FC Hermannstadt a fost a 26-a echipă care a primit cel puţin un gol în principala competiţie internă de la actualul vârf al bucureştenilor.

Andrei Cristea (U Craiova / 34 de ani / două jocuri pentru U Craiova) – A deschis scorul în derby-ul etapei şi a devenit primul jucător care a marcat pentru două echipe în ediţia curentă. Experienţa sa reprezintă un mare câştig pentru olteni.

ANTRENORUL ETAPEI

Devis Mangia (U Craiova / 44 de ani) – A fost inspirat în alegerea formulei de start prin titularizarea lui Andrei Cristea, dar şi la pauză, când a reglat excelent problemele apărute în defensivă pe durata primei reprize.