Pompierii militari călărășeni au salvat o femeie de 73 ani, în timp ce anexele gospodariei acesteia, erau în flăcări în urma producerii exploziei unei butelii.

În data de 13.07.2019, ora 09.40, două echipaje specializate de stingere si un echipaj de prim ajutor SMURD, din cadrul Detașamentului de Pompieri Călărași, au fost solicitate să acţioneze pe raza Orașului Călărași, strada Cărămidari nr. 9, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință, proprietate individuală.

La sosirea echipajelor profesioniste de stingere, incendiul se manifesta violent, cu flacără şi cu fum dens la două anexe, existând risc de extindere a arderii la celelalte imobile și bunuri materiale aflate în imediata apropiere, însă pompierii militari au intervenit prompt și au lichidat incendiul în limitele găsite.

Din primele cercetari a rezultat faptul ca incendiul a avut loc ca urmare producerii unei deflagrații de la o butelie aflată într-o anexă gospodărească – bucătărie de vară.

Urmare a acestei deflagrații, o persoană de sex feminin, proprietara în vârstă de 73 ani a suferit arsuri de gradul I pe fața si membrele superioare, aceasta fiind transportată la U.P.U Călărași de către echipajul SMURD, în vederea acordării de ingrijiri medicale de urgentă.

La fața locului se mai aflau două persoane, un barbat și o femeie cu vârste înaintate, care au suferit atacuri de panică în urma deflagrației, acestea fiind preluate de echipajul Serviciului de Ambulanță Călărași, sosit la intervenție.