9 infracțiuni constatate, peste 200 de conducători auto care nu au respectat legislația rutieră sancționați și 7 permise de conducere reținute de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași.

În acest weekend, la nivelul județului Călărași, polițiștii rutieri au acționat pentru prevenirea și conștientizarea participanților la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea regimului legal de viteză.

Au fost folosite echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor instalate pe autospeciale și cinemometrele portabile model TruCAM.

Pe lângă acestea, au utilizat și aparatele etilotest și drugtest, pentru depistarea și sancționarea celor aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Pe parcursul desfășurării acțiunii, polițiștii au verificat 294 de autovehicule și au aplicat 212 sancțiuni contravenționale, în valoare de 92.655 de lei.

Precizăm faptul că, în primele 6 lunile acestui an, la nivelul județului Călărași, pe fondul vitezei neadaptate s-au înregistrat 4 accidente grave (-10), soldate cu 2 persoane decedate (+2) şi 3 persoane rănite grav (-13).