Toate structurile din teritoriu ale Ministerului Afacerilor Interne vor desfășura o campanie la nivel național, având ca scop pregătirea elevilor, părinților și profesorilor pentru un an școlar fără evenimente neplăcute.

În perioada 7-20 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași desfășoară activități sub sloganul „10 PENTRU SIGURANȚĂ”, pentru creșterea gradului de informare a elevilor, părinților și cadrelor didactice în legătură cu riscurile infracționalității din unitățile de învățământ și zonele adiacente acestora.

Activitățile vor fi derulate în parteneriat cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Călărași, Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Călărași și Instituția Prefectului Județului Călărași.

Reprezentanții structurilor M.A.I. vor fi prezenți la deschiderea anului școlar, pentru a transmite copiilor succes la învățătură, asigurând părinții și cadrele didactice de toată disponibilitatea noastră în rezolvarea problemelor care pot apărea.

#10PENTRUSIGURANTA

Viitorul copiilor este moștenirea societății noastre.

Doar împreună putem crește oameni de valoare!