După remiza preţioasă obţinută la Mioveni, Dunărea revine acasă urmând a-şi măsura forţele cu Pandurii Tg. Jiu. Partida contând pentru etapa a 9-a se va desfăşura sâmbătă, 28 septembrie, pe arena Ion Comşa începând cu ora 11.00.

Cele două echipe s-au întâlnit ultima oară în sezonul 2017 – 2018. Dunărea s-a impus în ambele jocuri, 3-1, acasă, în tur, respectiv 1-3, în deplasare, în retur.

În acest sezon, gorjenii, antrenaţi de Adrian Bogoi, au obţinut o victorie (în deplasare cu Metaloglobus, et. 7, scor 0-1), două remize (ambele acasă, în ordine cu Viitorul Pandurii (et. 4) şi Gloria Buzău (et. 6), încheiat alb, 0-0) şi 5 înfrângeri (2, acasă cu ASU Poli (et. 2), scor 0-3 şi cu UTA (et. 8), scor 2-5, respectiv 3, în deplasare, cu Turris (et. 1), scor 2-0, CSM Reşiţa (et. 3), scor 3-1 şi FC Argeş (et.5), scor 2-1).

Înaintea startului, Dunărea, neînvinsă în ultimele 5 partide (2 victorii şi 3 egaluri) ocupa locul 13 cu 9 puncte, înainte de a fi depunctată cu 3 puncte pentru folosirea unui jucător suspendat u U Cluj, meci câștigat pe teren cu 3-2, iar Pandurii se află pe 19 cu 5 puncte.

Fără cele 3 puncte pierdute la masa verde, Dunărea a căzut pe locul 16 cu 6 puncte.