Eugen Pârvulescu a anunţat astăzi că, în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii Consiliului de Administraţie dar şi cu preşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Iliuță, a decis să demisioneze din funcţia de preşedinte executiv al  AFC Dunărea 2005 Călăraşi.

Decizia are legătură directă cu depunctarea dictată recent de Comisia de Disciplină din cadrul FRF ca urmare a utilizării jucătorului Robert Boboc în partida din runda a 7-a cu Universitatea Cluj (scor în teren 3-2), aflat în stare de suspendare din pricina acumulării a 4 cartonaşe galbene până la ora jocului.

„E un moment greu pentru mine. În cursul acestei dimineţi, am avut o discuţie cu membrii Consiliului de Administraţie precum şi cu preşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă, căruia, pe această cale, vreau să-i mulţumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-a acordat şi pot să spun că am avut condiţii bune şi chiar foarte bune în perioada cât am stat la Călăraşi.

Am hotărât să-mi dau demisia întrucât clubul a pierdut 3 puncte foarte importante. E o greşeală impardonabilă pe care mi-o asum şi, de comun acord, am decis să-mi reziliez înţelegerea cu clubul Dunărea Călăraşi. Pe această cale, le mulţumesc jucătorilor, staffului tehnic.

Am format un grup unit, o echipă bună, frumoasă, o echipă care, o să vedeţi, se va bate până în ultima etapă pentru un loc pe prima scenă a fotbalului românesc. Mulţumesc şi publicului din Călăraşi, m-am simţit foarte bine aici. Doresc mult succes, în continuare, Dunării!”, a declarat Eugen Pârvulescu.

Eugen Pârvulescu a preluat conducerea clubului Dunărea Călărași în 23 iunie 2019, venind odată cu antrenorul Cristian Pustai.

Pe lângă Eugen Pîrvulescu şi-a mai înaintat demisia şi team-managerul Ion Fenghea, în locul său fiind numit Sorin Boiangiu care a mai lucrat în cadrul clubului Dunărea în perioada 2018 – 2019, el urmând a ocupa funcţia de director sportiv.